Anul 2018 a fost un an productiv în sectorul agro-industrial, investițiile crescând cu peste 6,1 miliarde de lei. A fost bătut și recordul solicitărilor de subvenții în agricultură, suma oferită depășind un miliard de lei. Exporturile au crescut cu aproximativ 15%, iar ponderea celor care s-au îndreptat spre UE este de 56%. Totalurile realizărilor din anul 2018 în sectorul agricol au fost prezentate, joi, de ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Nicolae Ciubuc, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.
Potrivit ministrului, cea mai mare parte din investiții a fost direcționată spre dezvoltarea infrastructurii post-recoltare. A fost renovat Parcul de mașini și tractoare, au fost înființate peste patru mii de hectare pomicolele și au fost compensate dobânzile aferente creditelor accesate de agricultori. În domeniul mediului, a fost reformat Inspectoratul Ecologic de Stat fiind creată Agenția Mediului, iar acum este în plan reorganizarea Agenției Moldsilva și a Agenției Apele Moldovei. Ministerul s-a axat pe elaborarea și aprobarea cadrului secundar al legii cu privire la deșeuri, precum și pe intensificarea colaborării cu partea ucraineană privind protecția dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru.
Întrebat despre atractivitatea sectorului agricol pentru investitorii străini, în contextul în care doar 1% din investițiile directe străine merg în agricultură, Nicolae Ciubuc a spus că trebuie crescut potențialul producătorilor locali în atragerea investițiilor. „Avem foarte mult de muncit încă la implementarea tehnologiilor și motivarea producătorilor noștri în realizarea planurilor lor investiționale”, a adăugat ministrul. Chiar dacă investitorii străini nu pot procura terenuri în Moldova, le pot arenda pe termene de până la 39 de ani. „Avem posibilitatea de concesionare a terenurilor agricole, doar că acest lucru trebuie urmărit pentru ca intențiile investitorului străin cu adevărat să fie direcționate spre dezvoltarea sectorului agricol, nu la alte activități”, a declarat Nicolae Ciubuc.
Începând de astăzi, a fost lansat următorul apel de depune a dosarelor pentru grupuri de producători în cadrul proiectului Agricultura Competitivă. Dosarele pot fi depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) până pe 31 ianuarie 2019. Aplicând, grupurile producători pot primi granturi până la 350 de mii de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare. Tot astăzi au fost oferite 28 de certificate în cadrul programului Managementul durabil al terenurilor, componentă aceluiași proiect.
Cât privește proiectele pentru 2019, ministrul a menționat facilitarea accesului producătorilor la piețe de desfacerea prin semnarea Acordurilor de Liber schimb cu diverse țări. În 2019, va fi lansată ideea construcției unui centru agroalimentar la nivel de municipiul Chișinău, cu extinderea lui ulterioară în regiuni. De asemenea, se va pune accentul pe creșterea competitivității sectorului alimentar prin investiții în infrastructura post-recoltare. Ministerul Agriculturii mai propune îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale, renovarea și dezvoltarea satelor și diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole.