Benzina și motorina se scumpesc
Print Send by email
12:05, 12 Iun 2018

Benzina se scumpește cu 34 de bani, iar motorina cu 32 de bani. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță prețurile plafon de comercializare a produselor petroliere principale pentru perioada 13-26 iunie, transmite IPN.

În următoarele două săptămâni, prețul plafon la benzină este de 19,49 lei/litru, iar la motorină – 17,41 lei/litru.

ANRE oferă, în premieră, și descifrări. Astfel, 9,23 lei/litru este prețul benzinei conform cotațiilor, 3,76 lei/litru reprezintă cota accizelor, 3,25 lei/litru – marja comercială specifică și 3,25 lei/litru TVA.

În cazul motorinei, 9,50 lei/litru este prețul conform cotațiilor, 1,76 lei/litru – cota accizelor, 3,25 lei/litru – marja comercială specifică și 2,90 lei/litru TVA.

Potrivit ANRE, prețurile plafon de comercializare cu amănuntul pentru benzină și motorină se calculează în baza cotațiilor medii Platts, recalculate în lei moldovenești reieșind din rata oficială medie de schimb a monedei naționale în raport cu dolarul pentru ultimele 14 zile calendaristice.

În perioada de referință, cotațiile medii Platts s-au majorat cu 8,74 dolari per tonă pentru benzină (+1,23%) și 6,74 dolari per tonă pentru motorină (+1,02%). Cursul mediu de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA a constituit 16,9016 lei per dolar, fiind în creștere cu 0,3118 lei (+1,88%). Astfel, majorarea cotațiilor medii Platts, recalculate în lei moldovenești, a constituit 0,34 lei per litru pentru benzină și 0,32 lei per litru pentru motorină inclusiv TVA.

Celelalte componente ale prețului plafon au rămas nemodificate, fiind compuse din cota taxei pe valoarea adăugată de 20%, cota accizelor de 3,76 lei/litru pentru benzină și 1,76 lei/litru pentru motorină.

Marja comercială specifică de 3,25 lei/litru include: prima furnizorului rafinăriei; costurile de transportare și de asigurare a produselor petroliere pe teritoriul altor țări; taxele pentru efectuarea procedurilor vamale și plata pentru emisiile de poluanți; cheltuielile pentru convertirea valutei; cheltuielile de transportare, depozitare și comercializare a produselor petroliere pe teritoriul țării; alte cheltuieli aferente activității de import și de comercializare a produselor petroliere principale; profitul din activitatea comercializare cu amănuntul a produselor petroliere.

La 29 mai, ANRE a stabilit prețuri plafon de 19,79 lei pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 și 17,75 lei pentru motorină. În urma nemulțumirilor apărute în societate, dar și a unei solicitări din partea premierului Pavel Filip, pe 1 iunie ANRE  suspendat decizia, revenind la preturile din perioada precedentă. Între timp, au avut loc două proteste ale șoferilor nemulțumiți de scumpirea carburanților.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Embassy of Georgia in Chisinau

10 years since Russia’s Military Aggression and Occupation of Georgian Territories: Ways to Sustainable Peace and Security in Georgia

Serviciul de presă al CTIF

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe a preluat, după reorganizare, atribuțiile a trei întreprinderi de stat

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Video șocant! Fărădelegi în instituția penitenciară nr.13Conferințe IPN [HD] | Rezultatele lotului național la Campionatului Mondial de Muaythai
Conferințe IPN [HD] | Opriți fărădelegile primarului de Drepcăuți Ioxa și complicilor săi!Conferințe IPN [HD] | Organele de politie sunt implicate în activității ilegale
Vezi toate
banner creditex