Tinerii antreprenori de la sate vor putea obține granturi de până la 180 de mii de lei
Print Send by email
17:09, 13 Mar 2018

Tinerii din Republica Moldova care vor să-și deschidă o afacere în mediul rural vor putea primi suport financiar nerambursabil aplicând la programul „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă”. Un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens, elaborat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii în colaborare cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, este supus dezbaterilor publice, transmite IPN.

Pentru a fi eligibili, tinerii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, să fie cetățeni ai Republicii Moldova și să fi inițiat și să conducă o întreprindere nou-înregistrată.

Valoarea sprijinului financiar solicitat nu poate fi mai mare de 180 de mii lei sau 80% din costul total al proiectului. Compania beneficiară va veni și ea cu o contribuție financiară proprie de minimum 20% din suma proiectului investițional. Programului va fi de doi ani din momentul transferării totale a finanțării nerambursabile.

Pe durata de implementare a Programului se planifică finanțarea a 250 de afaceri a tinerilor întreprinzători, înrolarea a circa 600 de tineri în procesul de generare de idei inovatoare de afaceri din întreaga țară, dar și instruirea și asistarea în inițierea, dezvoltarea afacerilor inovatoare și elaborarea proiectelor investiționale a cel puțin 540 de tineri.

Pentru implementarea Programului este necesar un buget estimativ în mărime de 60 milioane de lei, surse financiare planificate în Cadrul bugetar pe termen mediu (CBTM) pentru anii 2018-2020.


(5) comentarii
Валентин Алтыпармак
14:54, 14 Martie 2018

Очень маленький возрастной отрезок. Если мне 47 и я в прошлом году зарегистрировал своё ИП, значит я нее смогу участвовоть в этой программе. Нонсенс какой-то.

Валентин Алтыпармак
14:55, 14 Martie 2018

Очень маленький возрастной отрезок. Если мне 47 и я в прошлом году зарегистрировал своё ИП, значит я нее смогу участвовоть в этой программе. Нонсенс какой-то.

Валентин Алтыпармак
14:57, 14 Martie 2018

Очень маленький возрастной отрезок. Если мне 47 и я в прошлом году зарегистрировал своё ИП, значит я нее смогу участвовоть в этой программе. Нонсенс какой-то.

Ion
11:16, 15 Martie 2018

Care sint criteriile de eligibilitate?

Ion
11:17, 15 Martie 2018

Care sint criteriile de eligibilitate?

Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Institutul pentru Democrație

La 10 octombrie 2018, cu sprijinul UE, a avut loc un seminar de instruire a cadrelor didactice din mediul rural din Găgăuzia pentru cunoașterea metodelor moderne de predare a drepturilor omului în școală

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] Asociația ,,UNIREA - ODIP"Conferințe IPN [HD] Fundația Roma Awareness
Conferințe IPN [HD] | Centrul pentru Jurnalism IndependentConferințe IPN [HD] | Grupul de inițiativă al Adunării Consultative
Vezi toate
banner creditex