Agenţii economici din ramura vinicolă pot accesa fonduri pentru achiziţia strugurilor tehnici din sursele creditului Băncii Europene de Investiţii, prin prisma Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol „Filiera Vinului”. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare anunţă că BEI a aprobat alocarea sumei de 10 milioane de euro pentru finanţarea mijloacelor circulante la procurarea strugurilor de la producătorii locali.
Conform cerinţelor stipulate de BEI, pentru finanţarea achiziţiei strugurilor pot fi selectaţi agenţi economici din sectorul vinicol care au mai beneficiat şi anterior de credite în cadrul programului. Suma maximă pentru finanţarea mijloacelor circulante este de 600 de mii de euro per beneficiar sau cel mult 50% din suma contractelor de achiziţie. Fondurile urmează a fi utilizate exclusiv pentru procurarea strugurilor de la producătorii de struguri locali. Pentru a fi consideraţi eligibili pentru finanţare, vinificatorii trebuie să prezinte la Unitatea de Implementarea a Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol „Filiera Vinului” - contractele de achiziţii standardizate semnate între beneficiari şi crescătorii de struguri.
Un vinificator poate să prezinte unul sau mai multe contracte de cumpărare a strugurilor din soiuri tehnice. Termenul maxim de creditare pentru mijloacele circulante urmează să nu depăşească 5 ani, perioada de graţie -- maximum 2 ani, iar dobânda va fi stabilită de către Ministerul Finanţelor reieşind din condiţiile de piaţă. Dacă un beneficiar final nu va transfera toată suma creditului primit din fondurile BEI şi contribuţia sa proprie către crescătorii de struguri în termenele stipulate în contractul de achiziţie, atunci acesta va fi obligat să ramburseze imediat fondurile creditului respectiv către Ministerul Finanţelor pentru realocări.
Pentru a obţine finanţările solicitate, potenţialii beneficiari trebuie să se adreseze la Unitatea de Implementare a Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol „Filiera Vinului” pentru completarea Formularului de participare şi la Ministerul Finanţelor pentru semnarea Contractului de recreditare – drept bază pentru obţinerea fondurilor BEI.