Vânzările pe piaţa serviciului de televiziune furnizat contra plată sunt în descreştere

În primul trimestru al anului 2015, vânzările pe piaţa serviciului de televiziune furnizat contra plată au scăzut faţă de perioada similară a anului precedent, pe fundalul unei diminuări a numărului de abonaţi la acest serviciu, transmite IPN.

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), în primele trei luni ale anului curent, volumul total al vânzărilor pe acest segment de piaţă s-a redus cu 2,4 milioane lei (-5,9%) şi a totalizat circa 38,4 milioane lei, iar numărul de abonaţi la serviciul TV contra plată a scăzut cu 6,4 mii (-2,4%) şi a alcătuit 267,6 mii.

Diminuarea veniturilor pe această piaţă a fost determinată de scăderea volumului de vânzări a furnizorilor care operează reţelele de cablu şi reţelele MMDS (sistem de transport al semnalului TV prin unde radio).  În acelaşi timp, veniturile furnizorilor din vânzarea serviciului TV furnizat în baza IPTV a crescut.

Venitul mediu lunar per abonat al furnizorilor de pe piaţa serviciului TV contra plată  a alcătuit 47,4 lei.

Conform situaţiei la 1 aprilie, din totalul de 267,6 mii de abonaţi la serviciul TV contra plată 75,4% erau abonaţi la reţele TV prin cablu, 24,4% – la reţele IP TV şi 0,2% – la reţele MMDS.

La finele primului trimestru al anului 2015, pe piaţa serviciului TV contra plată activau 83 de furnizori, cei mai mari fiind: SRL „Sun Communications” (cota de piaţă – 28,9%), SA „Moldtelecom” (28,3%), SRL „AMT” (3,9%).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.