Cine pierde şi cine are de câştigat din devalorizarea leului

Expertul economic Vitalie Rapcea spune că din devalorizarea leului au de pierdut cei care au salarii şi venituri în lei şi cei care au luat credite în valută străină şi acum pentru a plăti dobânzile trebuie să plătească mai mult din aceleaşi salarii în lei. Contactat de IPN, expertul a adăugat că, la nivel macroeconomic, se presupune că din această situaţie au de câştigat exportatorii, dar aceştia declară că nu au pieţe de desfacere.

Întrebat cine are de câştigat din devalorizarea leului, Vitalie Rapcea a spus că, teoretic, în avantaj ar fi cei care au economii în valută străină şi care îi schimbă acum pe lei pentru investiţii sau alte plăţi, dar această probabilitate este mică.

„Situaţia dată nu este creată artificial, dar ar putea şi ar trebui să fie oarecum temperată deoarece ar putea duce la o panică generală, iar costul unei intervenţii ]n acea situaţie ar fi mult mai mare. Trebuie să se identifice intervenţia care necesită costuri minime, dar să aibă un rezultat maxim”, a subliniat expertul.

Cu depozitele oamenilor în valută, care au rata tot în valută, nu se întâmplă nimic, în schimb depozitele în lei sunt cele mai afectate pentru că rata dobânzii pe care ar fi trebuit să o primească deponenţii va acoperi în cel mai bun caz devalorizarea monedei naţionale.

Expertul menţionează că leul nu are cele mai fericite clipe din istoria sa. Cetăţenii nu trebuie totuşi să se lasă pradă manipulărilor monetare deoarece acestea îi va afecta. Schimbarea leului în oricare valută îi va costa mai mult şi, dacă nu au de făcut o tranzacţie urgentă, ar trebui să aştepte până când valuta naţională se stabilizează.

Conform cursului oficial de astăzi, un dolar costă 17,07 lei, iar un euro – 19,79 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.