Patru instituții vor fi modernizate cu sprijinul Guvernului Japoniei

Print Send by email
05:15, 11 Dec 2018

Patru instituții vor fi modernizate cu sprijinul Guvernului Japoniei

Două instituții de învățământ și două instituții medicale vor fi modernizate cu sprijinul Guvernului Japoniei. Luni, 10 decembrie, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a semnat alături de directorii celor patru instituții contractele de grant pentru implementarea a patru noi proiecte în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”. Suma oferită este de 267130 de dolari, bani nerambursabili, transmite IPN.

Unul dintre proiecte vizează modernizarea echipamentului medical la Spitalul raional Fălești, pentru care se va aloca 83279 de dolari. Directorul spitalului, Iurie Osoianu, a spus că în cadrul proiectul instituția pe care o conduce va beneficia de două dispozitive medicale, așteptate de către comunitatea medicală din raion. Potrivit lui Iurie Osoianu, ca rezultat va spori calitatea actului medical și gradul de satisfacere a intereselor pacienților.

Centrul Prenatal al Spitalului raional Edineț va primi 60504 de dolari pentru dotarea cu echipament medical. Directorul spitalului, Anatol Guțu, a declarat că investițiile făcute urmăresc creșterea nivelului de asistență medicală acordată pacienților. Anatol Guțu a amintit că în 2001 instituția pe care o conduce a mai beneficiat de un proiect din partea Guvernului Japoniei de dotare cu echipament, care s-a învechit, iar între timp cerințele pacienților au crescut.

Gimnaziul din satul Pelinia, Drochia, va beneficia de 75037 de dolari pentru reparația acoperișului. Directorul gimnaziului, Ion Băbălău, a menționat că instituția de învățământ a fost creată în 1960. Între timp, acoperișul a avut de suferit de două ori din cauza calamităților naturale, iar starea în care este astăzi, creează dificultăți procesului educațional. Ion Băbălău spune că Gimnaziul este frecventat de către aproape 250 de elevi, instruiți de 22 de profesori.

Gimnaziul din satul Domulgeni, Florești, urmează să beneficieze de 48310 de dolari pentru renovarea cantinei. Directorul gimnaziului, Maria Vetricean, spune că recent a fost modernizat blocul sanitar al instituției, iar pentru ca elevii să fie stimulați să învețe mai bine ar trebuie să mănânce gustos și sănătos, iar în acest sens trebuie renovată cantina școlii. „Trebuie să acordăm o atenție deosebită tinereii generații fiindcă aceasta este viitorul nostru”, a spus Maria Vetricean.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a declarat că au fost depuse mai multe dosare pentru a fi finanțate în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”. În cadrul procesului de examinare a dosarelor au fost efectuate vizite la toate obiectivele pentru care s-a solicitat finanțare, iar ca rezultat a fost apreciată necesitatea realizării a patru proiecte. Masanobu Yoshii a mai spus că în primăvară ar mai putea fi semnate câteva contracte de finanțate a altor proiecte în cadrul programului „Kusanone”.

Potrivit ambasadorului, programului „Kusanone” este unul de susținere financiară nerambursabilă, pentru a sprijini în mod direct eforturile autorităților locale și a instituțiilor publice. Scopul programului este de a promova securitatea umană și de spori calitatea vieții cetățenilor, de aceea majoritatea beneficiarilor sunt instituții medico-sanitare și educaționale.

Programul de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone” a fost lansat în Republica Moldova în 2008. De atunci și până în 2018 au fost implementate 51 de proiecte, preponderent în domeniile sănătății publice și educației școlare și preșcolare. Acestea au primit finanțare nerambursabilă de peste 4.2 milioane de dolari din partea Guvernului Japoniei.

05:15, 11 Dec 2018

Alte știri

24 Octombrie 2014
RSS
PLDM: Reforma în educație nu este doar un angajament electoral
10 Martie 2016
Premierul cere măsuri în cazul intoxicației cu insecticid a elevilor din Rezina
26 Octombrie 2013
Deficit de profesioniști în intervievarea copiilor abuzați
free
12 Ianuarie 2018
Linie Verde la Institutul Mamei și Copilului
free
26 Octombrie 2013
Persoane cu antecedente penale nu vor putea munci în instituții de învățământ
free
08 Aprilie 2017
Limbajul Makaton a fost adaptat la contextul Republicii Moldova
free
Ministerul Educației propune un concept de învățământ la distanță
11 Ianuarie 2018
Elevii încadrați în învățământul dual vor avea salariu de ucenicie Regulament-cadru pentru funcționarea caselor de copii de tip familial
18 Aprilie 2015
Un copil a murit, iar altul a ajuns la reanimare cu intoxicație
free
07 Aprilie 2017
Copiii din Moldova vor fi ajutați să depășească emoțiile negative
09 Martie 2016
Omagiu pentru asistenții parentali profesioniști din capitală
18 Aprilie 2015
Un bebeluș de 2 luni, culcat în pat cu mama, a fost descoperit fără suflare
free
07 Aprilie 2017
Jucăriile adunate în cadrul unei campanii au ajuns la destinatari
free
12 Octombrie 2018
182 de elevi și veterani în educație au primit Premiul municipal de merit
free
22 Octombrie 2014
Un nou-născut a fost dus la spital de urgență după ce mama i-a greșit medicamentul
free
09 Martie 2016
Ziua Mondială a Rinichiului, marcată prin prelegeri la grădinițe
free
09 Ianuarie 2018
Mai puține probe la examenele de absolvire pentru elevii din stânga Nistrului
22 Octombrie 2014
25 de copii din familii social-vulnerabile au plecat în vacanță în Turcia
12 Octombrie 2018
Copii sunt așteptați la Festivalul internațional al filmelor de animație – Anim’est
free