Pedofili scăpați de pedeapsă în Moldova, dar condamnați la ei în țară
Print Send by email
17:49, 14 Mar 2019

În Republica Moldova, unele persoane care au comis infracțiuni, dar dețin imunitate, scăpă de pedepse penale. Este și cazul lui Nick Georgiadis, vizat într-o investigație a jurnaliștilor moldoveni despre o rețea de pedofili care acționa în Republica Moldova și Ucraina. Acesta a fost absolvit de pedeapsă în Moldova, dar a fost condamnat recent la doi ani și patru luni de detenție în Grecia. Subiectul a fost discutat în cadrul unui club de presă organizat de Centrul de Investigații Jurnalistice (CJI), transmite IPN.

Potrivit președintei CJI, Cornelia Cozonac, Nick Georgiadis este un oficial grec care venea în Republica Moldova pentru a oferi consultanță Ministerului Economiei, astfel se bucura de imunitate diplomatică, care a și fost motivul pentru care a scăpat de pedeapsă aici. „Există copii abuzați, iar statul nu le oferă protecție”, a spus Cornelia Cozonac.

Olga Ceaglei, autoarea investigației jurnalistice, a început lucrul la material în 2011, în urma unei conferințe de presă a Centrului „La Strada”, în care se spunea despre un nou fenomen în Moldova, în care băieții ajungeau victime ale pedofililor. Jurnalista a identificat un portal online, cu acces liber, destinat străinilor care căutau servicii de escortare prestate de minori de15-16 ani. Clienții acestui site erau din diferite țări: Grecia, Germania, Thailanda etc. Într-un final, rețeaua a fost anihilată, însă clienții au scăpat fără pedeapsă. Printre aceștia și oficialul grec, dar și un preot danez, și un militar german.

Aggelos Provolisianos, jurnalist din Grecia, a aflat despre implicarea oficialului grec în acest caz în 2015. Diplomatul era mâna dreaptă a șefului opoziției Partidului Noua Democrație din Grecia. O publicație locală a urmărit și a scris despre acest caz. Jurnalistul spune că este straniu că procurorii din Grecia nu au cerut de la colegii din Moldova documentele despre acțiunile lui Nick Georgiadis aici. Este foarte important ca aceste documente-dovezi să fie trimise în Grecia, deoarece în câteva luni va avea loc o ședință la Curtea de Apel, în cazul oficialului învinuit de pedofilie.

Ofițerul superior de investigații de la PCCOCS, Alexandru Beșleagă, spune că investigația continuă și astăzi și că, acum trei zile, a fost reținut încă un pedofil din acea grupă, fiind al 16-lea suspect. Potrivit ofițerului, figuranții dosarului care atunci aveau imunitate pe teritoriul Republicii Moldova, unul din Grecia și altul din Danemarca, urmau să fie trași la răspundere pe teritoriul țărilor natale. Celelalte persoane au fost deferite justiției aici. Referindu-se la detalii din dosar, acesta a menționat că pentru serviciile sexuale minorii primeau între 200-300 de lei și, cu mici excepții, 500 de lei, în cazul băieților care apăreau pe pagina web.

Natalia Bayram, avocata care a reprezentat în instanță mai multe victime, a spus că pe lângă cetățeanul grec condamnat în țara natală, și în Danemarca a fost tras la răspundere preotul implicat în schemă, dar nu pentru acțiunile comise pe teritoriul Republicii Moldova, ci la el în țară. „Poate autoritățile statului nostru ar trebuie să învețe anumite lecții, întrucât copiii noștri nu au putut fi apărați de autoritățile noastre, nu s-au bucurat de justiție eficientă”, a mai spus avocata.

Potrivit unui studiu realizat de către Procuratura Generală, în 2018 a fost înregistrat un număr mai mare de cazuri în care copiii au devenit victime ale infracțiunilor cu caracter sexual, fiind pornite 373 de urmăriri penale pe fapte de abuz sexual, față de 332 de cazuri inițiate în anul 2017.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Fiodor Ghelici: ,,Demisia Președintelui RM și alegeri parlamentre anticipate".Conferințe IPN [HD] | ADEPT:  ,,Platform web a serviciilor  de gospodărie comunală din RM"
Conferințe IPN [HD] | Traian Băsescu și Eugen Tomac: ,,Obiectivele  PMP în PE și relația cu RM"Conferințe IPN [HD] | Reprezentanți ai Uniunii Pensionarilor din RM: Sărăcia în creștere ne distruge
Vezi toate
banner creditex