Copiii de diferite etnii vor susține în această seară un concert la Sala cu Orgă
Print Send by email
11:03, 21 Iul 2018

Circa 20 de copii din 12 raioane ale țării vor forma un cor și vor cânta opt lucrări pe care le-au învățat în perioada 15-20 iulie. Corul, reprezentând diversitatea etnică și socială a Republicii Moldova, va susține în această seară, începând cu ora 19.00, un concert la Sala cu Orgă, alături de Moldovan National Youth Orchestra, formată din muzicieni din Moldova, România, Ucraina, Rusia, Germania, transmite IPN.

Programul muzical va conține lucrări de Biber, Pärt, Haydn, Mozart, Mosiiciuc, Spătaru, Lazarencu, Țurcan, Ungur, Vilka, Lennon, Jackson. Dirijor – Cristian Spătaru. Concertul este parte a proiectului de incluziune muzicală „La La Play Voices”. În cadrul proiectului va fi realizat și un documentar.

Realizatorii proiectului, Asociația Muzical-Corală în parteneriat cu UNICEF, Ministerul Educației Culturii și Cercetării și East European Foundation, spun că participarea la viața culturală și artistică, în condiții de egalitate, este un drept al fiecărui copil.

„Copiii cu necesități speciale se bucură de același drept de a-și face vocea auzită, iar copiii aparținând unei minorități entice nu pot fi privați de dreptul la viața culturală proprie. Proiectul ”La La Play Voices” este primul proiect de incluziune muzicală”, se spune într-un comunicat de presă al organzatorilor.

Intrarea la concert este liberă.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS