O copilă de cinci ani a fost transferată în stare de comă la un spital din București
Print Send by email
16:15, 20 Iul 2018

O copilă de cinci ani din raionul Sângerei a fost transferată cu semne de insuficiență hepatică, de multiple  organe, în stare de comă, la București pentru tratament, inclusiv transplant hepatic, după ce s-a intoxicat cu paracetamol.

Solicitată de IPN, Ina Palii, șefa departamentului pediatrie a Institutului Mamei și Copilului (IMC), a spus că fetița pe 15 iulie avea febră înaltă, mama ei i-ar fi dat paracetamol. Totodată, ar fi lăsat copila fără supraveghere, din neatenție, și pastilele la îndemâna acesteia. Ulterior, mama a depistat că pastilele lipsesc, suspectând că ar fi fost înghițite de copilă. La scurt timp, fetița a ajuns sub supravegherea medicului de familie. Din cauza că starea de sănătate se agrava, copila a fost transferată la Spitalul raional Sângerei, apoi la Bălți, iar pe 18 iulie a ajuns la IMC.

Potrivit medicului pediatru, analizele au arătat că fetița are o intoxicație acută, severă, enterală cu acetomenofen. Cu semne de insuficiență hepatică, de multiple  organe, în stare de comă, copila a fost transferată la București, cu un echipaj aero-medical SMURD de la Galați, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, pentru alte metode de tratament, inclusiv transplant hepatic.

Minora a fost monitorizată pe tot parcursul zborului de paramedicii și medicii SMURD, fiind în stare gravă, dar stabilă.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Institutul pentru Democrație

La 10 octombrie 2018, cu sprijinul UE, a avut loc un seminar de instruire a cadrelor didactice din mediul rural din Găgăuzia pentru cunoașterea metodelor moderne de predare a drepturilor omului în școală

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] | Live stream
Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] Asociația ,,UNIREA - ODIP"
Vezi toate
banner creditex