Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, la două decenii de activitate
Print Send by email
17:13, 14 Noi 2017

La douăzeci de ani de la fondare, marcați astăzi, 14 noiembrie, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului a Consiliului municipal Chișinău a fost felicitată de către funcționari din cadrul instituțiilor municipale. Șefa interimară a Direcției, Rodica Terehovschi, a declarat pentru IPN că la două decenii de activitate, printre obiectivele Direcției se numără dezvoltarea în continuare a serviciilor pentru copiii rămași fără protecție părintească.

Aceasta a subliniat că este sigură că se vor găsi soluții pentru copiii fără adăpost, pentru cei care vagabondează, astfel încât aceștia să fie încadrați în serviciile prestate pentru celelalte categorii de copii aflați sub protecția Direcției. „Avem foarte multe idei, foarte multe proiecte. Ne dorim foarte multe să facem și sunt sigură că vom reuși, iar în anul viitor vom raporta mai multe realizări. Ne dorim ca toți copiii din municipiul Chișinău, aflați în situații de risc, să fie plasați în servicii familiale. Ne dorim mai mulți asistenți parentali profesioniști, în prezent la Direcție sunt angajați 36, necesitățile sunt de 50”, a concluzionat Rodica Terehovschi.

Ministrul sănătății, muncii, protecției sociale, Stela Grigoraș, a spus că Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului care a pus temelia tuturor serviciilor sociale create în municipiu. „La Direcția pentru protecția copilului, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, în anul 1998, au fost angajați primii asistenți sociali. Încă atunci, pe când universitățile nu reușeau să pregătească asistenți sociali, pentru cele cinci sectoare ale Direcției lucrau 15 asistenți sociali. Nici pentru un serviciu prestat nu exista baza normativă și legală, însă datorită faptului că a exista un liderism strategic atât la nivel de municipiu, cât și la nivel de Direcție și un angajament foarte puternic din partea profesioniștilor, s-au dezvolta pas cu pas elemente esențiale ale sistemului de protecție a copilului”, a subliniat ministrul.

Șefa Direcției pentru protecția drepturilor copilului a sectorului Centru, Lidia Ștefăneț, a spus pentru IPN că în capitală, din păcate, ajung să vagabondeze copii din toată țara. Responsabilii de la Direcție au însă o conlucrare constructivă cu organele de drept în vederea depistării familiilor și întoarcerii copiilor în localitățile din care vin. Funcționarea spune că se cere crearea unor centre de reeducare, pentru a ajuta acești copii să se integreze mai ușor în societate.

Pe parcursul celor 20 de ani, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului a dezvoltat 19 servicii sociale pentru copiii aflați în situație de risc: centre de plasament, serviciul asistență parentală profesionistă, serviciul de zi pentru copiii până la 3 ani; două servicii de zi pentru copii cu dizabilități; case comunitare etc. În 2018, Direcția urmează să inaugureze serviciul Locuință socială asistată pentru copii.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS