Un grup de inițiativă civică cere interzicerea slujbelor religioase la careurile școlare
Print Send by email
12:50, 09 Aug 2017

Un grup de inițiativă civică a înaintat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării o petiție prin care solicită respectarea legislației în vigoare privind laicitatea învățământului de stat și interzicerea oficierii slujbelor religioase la careurile școlare, în școlile publice. Într-o conferință de presă la IPN, Polina Ceastuhina, expert gender și activistă pentru drepturile omului, a menționat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării ar trebui să emită un ordin ministerial prin care să fie reconfirmată laicitatea și imparțialitatea instituțiilor de învățământ de stat, iar aceasta să fie direcționată către toate instituțiile.

„În anii precedenți, contrar prevederilor Constituției, în multe instituții de învățământ de stat, la manifestarea de pe 1 septembrie s-au oficiat slujbe religioase, adică sfințirea copiilor, deși aceștia nu sunt neapărat de convingere ortodoxă. Sunt persoane prezente la careu care nu au convingere religioasă sau au convingeri religioase care nu sunt majoritare”, a spus Polina Ceastuhina. Activista spune că prin acest fapt s-a încălcat nu doar principiul laicității în educație, dar și principiul educației incluzive prevăzute în Programul de Dezvoltare al Educației în Republica Moldova pentru anii 2011-2020.

Sociologul Vitalie Sprânceană consideră că locul cel mai bun pentru desfășurarea manifeștilor religioase sunt lăcașurile sfinte. „Considerăm că în prima zi de școală e benefic să comunicăm mai mute copiilor despre valorile social-umane, principiile educației în Moldova conform cadrului legislativ, implicarea lor civică, despre libertate, echitate, etc.”, a spus sociologul.

Activiștii îndeamnă și profesorii instituțiilor de învățământ de stat să nu admită manifestații religioase în instituții, iar cei care au fost martorii unor astfel de manifestări să scrie un email către Consiliul Nediscriminării.

Potrivit lor, petiția este o măsură preventivă, iar în următoarele zile vor aștepta o reacție din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Petiția a fost subsemnată de 30 de persoane: activiști, avocați, cercetători, fiind înregistrată la minister pe 4 august.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS