Cum se câștigă din cerșit și pe cine ajuți când le dai bani femeilor cu copii în brațe
Print Send by email
10:28, 09 Aug 2017

Zilnic, în orașul Chișinău, observăm femei, fie în stradă, la poarta bisericilor, în trecerile subterane sau în fața magazinelor, care cerșesc purtându-și copiii în brațe. Numărul „madonelor” este mai mare pe timp de vară. Uneori micuții stau nemâncați toată ziua și în soare. Autoritățile îndeamnă cetățenii să nu încurajeze această practică și să nu le dea bani acestor femei, pentru că locul copiilor nu este în  stradă. Există servicii specializate, unde acești copii pot fi lăsați pe timp de zi, iar părinții pot merge să muncească.

Rodica Terehovschi, șef interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, spune că 80% dintre femeile care cerșesc purtându-și copiii în brațe sunt din afara orașului. Ele vin în capitală deoarece consideră cerșitul o metodă de a face mai ușor bani. Unele din ele provin din familii în care se face abuz de alcool, iar puțin dinte banii câștigați ajung pentru necesitățile copiilor.  

În municipiul Chișinău sunt deschise patru centre de plasament temporar pentru copiii aflați în dificultate. Copiii, uneori împreună cu mama, sunt duși la unul dintre centrele de plasament, unde timp de 45 de zile li se acordă hrană, haine și alte lucruri de primă necesitate. În această perioadă, se lucrează cu mama în scopul prevenirii ajungerii din nou în stradă. Totodată, se lucrează cu ceilalți membri ai familiei biologice, cu tata copilului și cu rudele până la gradul IV, pentru a identifica familia unde să poată fi plasat copilul sub tutelă.

Dacă există o declarație în scris că nimeni nu poate să i-a copilul sub tutelă, autoritatea tutelară înaintează în instanța de judecată solicitarea de decădere din drepturile părințești, iar copilul se plasează în serviciul rezidențial. De la 1 ianuarie 2017, au fost înaintate 14 cereri de chemare în judecată privind decăderea din drepturile părintești. Sarcina primară este însă de a face tot posibilul pentru a găsi soluții și a reintegra copilul în familia biologică sau într-o familie substitutivă. Se conlucrează și cu organizațiile nonguvernamentale din domeniu pentru a ajuta familiile respective, inclusiv financiar.

În luna februarie, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului a relansat campania de sensibilizare „Nu mai da bani”, în cadrul căreia a îndemnat cetățenii care observă pe stradă copii cerșind să nu le ofere bani, ci să sesizeze politia la numărul scurt: 902 sau autoritatea tutelară: 022242702. Au fost deschise și creșe speciale, unde mamele au posibilitatea să-și ducă copiii ca să poată să muncească, iar seara să îi ia în familie. Din păcate, când se ajunge avertizări, aceste femei dispar din stradă, ca să apară mai târziu în alt loc. De aceea se insistă pe conștientizarea acestei practici negative, care este în detrimentul copilului. Persoanele care le dau bani trebuie să înțeleagă că nu îi ajută în acest fel pe copii. Dimpotrivă, îi condamnă la aflarea în stradă, în condiții în care nu trebuie să se afle un copil, deseori la temperaturi caniculare și flămânzi. Iar femeile sunt stimulate astfel să revină iar și iar în stradă.

Potrivit unui răspuns oferit de către Direcția Poliție a municipiului Chișinău, persoanele care practică cerșitul pe străzile capitalei nu pot fi sancționate, întrucât această încălcare nu este prevăzută de lege. În situația în care sunt depistate femei cu copii în brațe, cerșind bani de la trecători, este informat ofițerul de sector, cât și inspectorul pentru siguranța minorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție. Totodată, sunt informați reprezentanții autorităților publice locale pentru luare de atitudine. De obicei, aceste femei invocă motivul că n-ar avea cu cine sa lase copilul acasa, respectiv este nevoită să cerșească cu el pe stradă.

În prima jumătate a anului 2017, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, în conlucrare cu Biroul Siguranță Copii, a organizat în orașul Chișinău mai multe razii în urma cărora au fost depistați 48 de copii aflați în situații de risc. Din aceștia, patru copii au fost din municipiul Chișinău, restul 44 au provenit din alte localități ale Republicii Moldova.

Maria Procopciuc, IPN


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

vincuvin.shop

Se lansează vincuvin.shop, magazin online cu livrare a vinului îmbuteliat

Programul social „60 plus”

Invitație la conferința de presă de lansare a Programului Social „60 plus” și a campaniei „Vino cu bunicii la teatru”

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Organizarea adunării de constituire a Grupului de inițiativăConferințe IPN [HD] | Lansarea Manifestului unei Mișcări Civice
Conferințe IPN [HD] |David Davitian este ținut în continuare ostatic, cu încălcarea tuturor legilorConferințe IPN [HD] | Barometrul Opiniei Publice, noiembrie 2017
Vezi toate
banner creditex