Liderul sindical din educație: Grevă nu va mai fi. Puterea i-a forțat pe greviști
Print Send by email
11:32, 20 Apr 2017

Liderul Federației Sindicale a Educației și Științei spune că profesorii mai întâi și-au amânat greva generală, de pe 28 aprilie pe 5 mai, ca într-un final să renunțe la ea. Contactat de IPN, Dumitru Ivanov a invocat „multiplele presiuni exercitate de către reprezentanții puterii asupra colectivelor pedagogice”.

„Nu va fi deloc grevă, fiindcă puterea și-a pus în funcție toată mașinăria și forțat i-a convins pe greviști”, a spus Dumitru Ivanov.

Solicitată de IPN, Nadejda Lavric, vicepreședintele Federației Sindicale a Educației și Științei a declarat că pe 28 aprilie va avea loc plenara sindicatului. Dacă mai mult de jumătate dintre membrii de sindicat vor decide intrarea în grevă, pe 5 mai nu se vor desfășura ore în instituțiile de învățământ. „Acum au loc adunări sindicale în organizațiile primare, scoli, grădinițe cu referire la acest subiect. Totalurile vor fi făcute pe 28 aprilie”, a spus Nadejda Lavric.

Profesorii urmau să intre în grevă pe 28 aprilie, nemulțumiți de faptul că nu au obținut de la autorități creșterea salarială pe care au cerut-o. Guvernul a propus o majorare de 5% a lefurilor în sistemul de educație, de la 1 septembrie anul curent. Profesorii au revendicat însă lefuri mai mari cu 50%, apoi au căzut de acord și  cu o majorare de 30% de la 1 ianuarie anul curent.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Apă-Canal Chișinău

Administrația ACC va inspecta joi, 10 mai primul șantier de lucru privind reabilitarea a circa 190 km rețele de apeduct si 7 km de canalizare

Editura Cartier

Lansarea volumului Cioburi de oglindă, de Valentin Dulce, la Librăria din Centru

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Colaborarea Franța-Moldova: un patrimoniu comun, obiective comuneConferințe IPN [HD] | Strategia de transport - proces falimentat
Conferințe IPN [HD] |Monitorizarea prezenței concurenților electorali în știrile TVConferințe IPN [HD] | Autoritățile electorale refuză accesul la listele de subscripție a S. Radu
Vezi toate
banner eu
banner ceu
banner creditex