Sergiu Perciun: Armata 14-a trebuie să rămână în Transnistria
Print Send by email
05:06, 05 Sep 2017

”Armata 14-a trebuie să rămână în Transnistria, una consolidată, pentru că pentru Republica Moldova, Rusia este o garanție clară că Moldova va supraviețui ca țară, iar poporul moldovenesc nu se va româniza. Rusia poate crea condiții normale de dezvoltare social-economice Republicii Moldova, însă nu Uniunea Europeană sau România”. Opinia a fost exprimată de vicepreședintele Partidului Patrioții Moldovei, Sergiu Perciun, la dezbaterile publice cu tema: „Cererea de retragere a trupelor ruse de pe teritoriu Republicii Moldova: legalitate, avantaje, riscuri și pericole”, organizate de Agenția de presă IPN.

Sergiu Perciun a spus că mai presus de orice lege, chiar și de Constituția țării, este voința consolidată a unui popor. „Ce înseamnă Armata a 14-a pentru noi, moldovenii? Înseamnă un garant că nu ne mai ducem, nu mai eșuăm în spațiul românesc”, a opinat Sergiu Perciun menționând că în societate se atestă o ”românizare agresivă”.

Sergiu Perciune este de părere că diferendul din Transnistria a fost creat de Guvernul de la Chișinău. „Guvernul trebuie să-și cerată scuze pentru prostia pe care a făcut-o, pentru că, atunci când nu-ți ajunge minte să conduci, te apuci de arme. Asta a făcut Chișinăul în 1992, iar cei care au luptat au fost folosiți în calitate de carne de tun”, a spus Sergiu Perciun.

Vicepreședintele Partidului Patrioții Moldovei este de părere că Moldova a făcut o mare prostie când a internaționalizat conflictului transnistrean. Potrivit lui, când va fi rezolvată problema în sud-estul Ucrainei, și cu cât va fi mai aproape Rusia de Nistru, cu atât mai repede se va rezolva conflictul transnistrean. „Numai Moldova, numai Tiraspolul și numai Rusia va soluționa această problemă”, a reiterat Sergiu Perciun.

Dezbaterile publice „Cererea de retragere a trupelor ruse de pe teritoriu Republicii Moldova: legalitate, avantaje, riscuri și pericole”, constituie ediția a 76-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel


(1) comentarii
Aculina
06:39, 05 September 2017

Cred ca e patriotul Rusiei si nu a Moldovei

Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS