Republica Moldova este foarte vulnerabilă în fața Federației Ruse, opinii
Print Send by email
05:43, 03 Aug 2017

Republica Moldova este foarte vulnerabilă din toate punctele de vedere în fața Federației Ruse. Rusia, în cel mai operativ mod, poate să recurgă la verificarea actelor persoanelor care se află în Rusia la muncă și în timp de câteva zile sau săptămâni să fie expulzați numeroși oameni de pe teritoriul ei. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV în contextul declarării lui Dmitri Rogozin drept persoană indezirabilă de către Guvern, transmite IPN.

Fostul membru al Comisiei Unificate de Control, Ion Leahu, moldovenii vor resimți bolnăvicios expulzarea concetățenilor din Federația Rusă. Potrivit lui, ar putea fi afectat și exportul de materie primă, produse agricole. „Cel mai primejdios pentru noi este situația legată de școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului care vor cădea sub incidența oricăror presiuni”, a spus Ion Leahu. În plus, fermierii din cele șase localități moldovenești din stânga Nistrului ar putea rămâne fără terenurile agricole, care sunt sursa lor de existență.

Expertul în securitate, Rosian Vasiloi, a declarat că salută decizia Guvernului de a-l declara pe Dmitri Rogozin persona non-grata și că aceasta ar fi prea întârziată pentru că vicepremierul rus pe parcursul activității sale și-a permis prea multe declarații ofensatoare în adresa cetățenilor Republicii Moldova. „Eu vreau să cred că ceea ce s-a întâmplat se înscrie în șirul de acțiuni în contextul reintegrării țării pentru că în acești 25 de ani Republica Moldova nu are o viziune clară. Pasul următor este că autoritățile trebuie să vină cu o viziune clară, să fie supusă consultărilor publice, să sensibilizăm opinia publică și să fie un consens național cum noi vedem această reintegrare. Numai în acest caz vom putea spune că autoritățile sunt consecvente, că această decizie nu a fost luată într-un context regional, politic”, spune Rosian Vasiloi.

Guvernul a aprobat, miercuri, 2 august, o decizie privind aplicarea unor măsuri restrictive prin care vicepremierul Federație Ruse, Dmitri Rogozin, a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Transparency International Moldova

Notă de poziție: Noile modificări la Legea cetățeniei Republicii Moldova - un risc de legalizare a mijloacelor financiare de origine frauduloasă

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] |CJI. Raport (01.06.17 - 01.08.17).Conferințe IPN [HD] | Președintele  CNO este învinuit de spălare de mijloace financiare bugetare.
Conferințe IPN [HD] | Rezultatele lotului național la Campionatului Mondial de Muaythai.Conferințe IPN [HD] | UNIREA - ODIP. Bilanțul Caravanei Unirii.
Vezi toate
banner creditex