Participarea trupelor ruse la parada de la Tiraspol este o încercare pentru autoritățile Moldovei, opinie
Print Send by email
05:42, 12 Mai 2016

Participarea trupelor ruse la parada de 9 mai de la Tiraspol este o încercare pentru autoritățile Republicii Moldova și pentru comunitatea internațională. Această acțiune este primejdioasă în special în contextul negocierilor în formatul 5+2 privind reglementarea transnistreană. Declarațiile au fost făcute de fostul ambasador al Republicii Moldova în Portugalia, Mihail Camerzan, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

În opinia lui, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea a Ucrainei, ea încearcă să transmită mesaje autorităților de la Chișinău și comunității internaționale că poate să face ce dorește unde, când și cum dorește. „Aceasta este primejdios mai ales că a fost anunțat și se știa deja că va avea loc o întrunire în formatul 5+2”, a declarat Mihail Camerzan.

Directorul Școlii doctorale din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova, Vitalie Gamurari, consideră că prin această acțiune sunt încălcate normele imperative ale dreptului internațional. Potrivit lui, nimeni nu trebuie să aștepte o reacție a reprezentanților comunității internaționale la Chișinău. „Reacția trebuie să vină din partea Chișinăului și o reacție foarte echilibrată, clară”, a afirmat Vitalie Gamurari.

Doctorul în drept Alexandru Cauia a notat că atât în Republica Moldova, cât și în regiune se atestă un război informațional. „Dacă cu 15 ani în urmă era foarte la modă să vorbești în regiunea sud-est europeană despre libertatea presei și valorile democratice și noi chiar credeam la un moment dat că o să o avem, astăzi, la nivel regional, există o luptă mediatică incontestabilă”, a explicat Alexandru Cauia

Analistul media Cristian Tabără este de părere că cineva ar trebui să-și asume misiunea obiectivă de decriptare a mesajelor de propagandă pro-estice în cazul acestei demonstrații. În opinia lui, în acest caz sunt promovate în mod deliberat mai multe confuzii.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS