Negocierile în formatul 5+2 pot fi reluate la începutul lui iunie
Print Send by email
17:25, 11 Mai 2016

La începutul lunii viitoare poate avea loc runda de negocieri în formatul 5+2 de reglementare transnistreană. Despre aceasta a comunicat reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE, Cord Meier-Klodt, după întrevederea cu Vitalii Ignatiev, negociatorul șef din partea Tiraspolului, transmite IPN.

Potrivit presei transnistrene, runda de negocieri, după o pauză de mai bine de un și jumătate, urmează să aibă loc la Berlin. Până atunci însă părțile vor coopera pentru a completa ordinea de zi. Cord Meier-Klodt a comunicat că Președinția Germaniei a OSCE își dorește o întâlnire productivă, nu doar de dragul întâlnirii.

Vitalii Ignatiev insistă că pe ordinea de zi a următoarei runde de negocieri trebuie să se regăsească întrebarea privind „intentarea dosarelor politice de către Chișinău pe numele reprezentanților administrației transnistrene”.

Anterior, vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, a spus că partea moldovenească este pe deplin dispusă să reia negocierile, însă insistă ca să nu fie înaintate anumite condiții.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Institutul pentru Democrație

Cu sprijinul Uniunii Europene, la Chișinău a avut loc premierea proiectelor de promovare a drepturilor omului, prezentate de cinci parteneriate de pe cele două maluri ale Nistrului

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] | Concluzii după Congresul Mondial al Familiei
Conferințe IPN [HD] | Organizarea unei Adunări consultativeConferințe IPN [HD] | Liceul Teoretic ,,Orizont"
Vezi toate
banner creditex