COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

ASEM și CTIF au discutat prioritățile de colaborare pentru anul 2019

Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) și Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) vor face schimb de curicule și materiale de instruire în domeniile finanțe publice, fiscal, vamal, achiziții publice, alte domenii de interes comun și vor organiza în comun instruiri, seminare, conferințe, ateliere de lucru în domeniul tehnologiilor informaționale.

Aceste și alte priorități de colaborare între cele două instituții pentru anul 2019 au fost discutate la o întrunire a responsabililor din cadrul CTIF și ASEM, desfășurată săptămâna curentă.

La întrunire, prima după încheierea acordului de colaborare între CTIF și ASEM,  reprezentantul CTIF, Diana Grosu-Axenti, șef al direcției generale administrarea și prestarea serviciilor publice, și responsabilii din cadrul ASEM, Corneliu Guțu, prorector pentru cercetare și parteneriate, Lilia Șargu, director al Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic, au formulat un set de propuneri privind implementarea acordului de colaborare între cele două instituții și stabilirea priorităților de colaborare pentru anul 2019.

Participanții la întrunire au convenit să facă o sinteză a propunerilor formulate și să elaboreze, în baza acestor propuneri, obiectivele prioritare ale activităților comune pentru anul curent care urmează să fie examinate și aprobate ulterior de către părți.

Acordul de colaborare între CTIF și ASEM a fost încheiat în decembrie 2018 și prevede cooperarea părților în domeniul formării profesionale și aprofundării cunoștințelor în materie de tehnologii informaționale și de aplicare a acestora în dezvoltarea serviciilor publice electronice. Cooperarea între CTIF și ASEM este prevăzută pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia pe același termen, cu acordul părților.
 

Serviciul de presă al CTIF
22 martie 2019

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire

 


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Patimi, iertarea și împăcarea în politicăConferințe IPN [HD] | PENSIONARUL PIOTR BEJENARI
Conferințe IPN [HD] | Blocul ,,UNIREA" : ,,Unioniștii VOR MERGE uniți în electorală"Conferințe IPN [HD] | REPREZENTANȚI OFICIALI AI ORGANIZAȚIEI INTERNAȚIONALE INTERGUVERNAMENTALE ...
Vezi toate
banner creditex