COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

CTIF va stabili relații de cooperare cu Asociația companiilor IT din Lituania „INFOBALT”

Directorul Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), Corneliu Jaloba, a solicitat sprijinul ambasadei Republicii Lituania la Chișinău în stabilirea relațiilor de cooperare cu companiile IT lituaniene în scopul preluării celor mai bune practici europene în implementarea soluțiilor IT în domeniul finanțelor publice și asigurarea securității cibernetice a sistemelor informaționale. Directorul CTIF a făcut această solicitare în cadrul întrevederii avute ieri cu ambasadorul Lituaniei la Chișinău, Kestutis Kudzmanas.

Corneliu Jaloba a relatat că CTIF este preocupată de dezvoltarea sistemelor informaționale pe care le administrează, de implementarea unor proiecte noi în domeniile finanțe publice, fiscal, vamal și achiziții publice, subliniind că echipa instituției  vrea să facă aceste lucrări în conformitate cu standardele și practicile europene aplicate în Lituania.

La rândul său, Kestutis Kudzmanas a arătat că Lituania este una din liderii Uniunii Europene în implementarea sistemului e – guvernare, are experiența cuvenită în digitizarea serviciilor în domeniul finanțelor publice și poate acorda suportul necesar în preluarea experienței sale de către CTIF. Ambasadorul a menționat că va face demersurile necesare pentru a ajuta CTIF în stabilirea relațiilor de cooperare cu Asociația companiilor IT din Lituania „INFOBALT”, entitate care dispune de experiență de colaborare cu companiile IT din Moldova.

În cadrul întrevederii, părțile au convenit să elaboreze de comun acord un prim proiect  de cooperare privind perfecționarea profesională a specialiștilor IT din cadrul CTIF în materie de modernizare a sistemelor informaționale în domeniul finanțelor publice.

      

Serviciul de presă al CTIF
23 ianuarie 2019
Tel: 079422244 

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Interviu IPN: Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea EuropeanăConferințe IPN [HD] | Patimi, iertarea și împăcarea în politică
Conferințe IPN [HD] | PENSIONARUL PIOTR BEJENARIConferințe IPN [HD] | Blocul ,,UNIREA" : ,,Unioniștii VOR MERGE uniți în electorală"
Vezi toate
banner creditex