COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

În premieră: Lansarea Programului Stomatologic Internațional

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă informează că, din data de 14 ianuarie curent, a lansat Programul Stomatologic Internațional (IDP – International Dental Program) la Facultatea de Stomatologie. În acest context, Vă invităm mâine, 15 ianuarie 2019, la inaugurarea oficială a Programului, cu începere de la ora 14:00, în sediul Clinicii Stomatologice Universitare, etajul V, aula 501 (str. Mihai Viteazul, 1).

Astăzi, un grup de 33 de medici dentiști, cetățeni americani, au început un curs de doi ani pentru licențiere în stomatologie, conform modelului american. Tinerii, originari din India, Coreea, Peru, Mexic, Pakistan, Iran, Irak, Salvador și Armenia, au absolvit o instituție de învățământ universitar în stomatologie în țara lor, dar diplomele lor nu sunt recunoscute în Statele Unite ale Americii. Deoarece majoritatea dintre ei dețin cetățenie americană și pot activa legal în acest stat, au optat pentru IDP la USMF „Nicolae Testemițanu”, în scopul echivalării diplomei conform modelului american. Scopul acestui program este de a obține licența pentru a lucra ca medic dentist în Statul California, SUA.

Reamintim că Facultatea de Stomatologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a fost acreditată complet de Consiliul Dentar din California în data de 16 mai 2018, pentru următorii cinci ani.

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Campanie electorală  din care sunt eliminate persoanele cu dizabilitățiConferințe IPN [HD] |Iimpactul riscurilor electorale de utilizare a resurselor administrative
Conferințe IPN [HD] | Cum a fost scos din cursa electorală un candidat al poporuluiConferințe IPN [HD] | Activitatea concurenților electorali pe dimensiunea online
Vezi toate
banner eac
banner creditex