COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

Oportunități pentru preluarea celor mai bune practici de formare profesională în domeniul finanțelor publice

Responsabilii pentru formarea profesională în domeniul finanțelor publice din cadrul Ministerului Finanțelor și al Instituției publice ”Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) vor beneficia de o rețea de comunicare cu omologii săi din 9 țări europene în materie de formare profesională. Rețeaua a fost constituită la Conferința internațională privind dezvoltarea capacităților de formare în domeniul finanțelor publice, desfășurată la 6 și 7 noiembrie la Haga, Olanda, la care au participat reprezentanți ai entităților de profil din 10 țări, inclusiv din R. Moldova.

Conferința a fost organizată de Academia Națională de Finanțe și Economie (NAFE) a  Ministerului de Finanțe al Olandei. În prima zi, în cadrul conferinței au fost prezentate și discutate practicile de  formare profesională în domeniul finanțelor publice din 6 țări, inclusiv din R. Moldova, iar în a doua zi – un studiu realizat de NAFE și experiența olandeză în acest domeniu, precum și propunerile privind modul de preluare a bunelor practici în materie de instruire a specialiștilor în finanțe publice.

Diana Grosu - Axenti, sef de direcție generală din cadrul CTIF, care a prezentat la conferință practicile de instruire pentru managementul finanțelor publice aplicate de Centrul de instruire al CTIF, a relatat că schimbul de experiență cu colegii din cele 9 țări, bunele practici din țările respective vor servi drept catalizator în procesul de fortificare a capacităților de formare profesională a specialiștilor în finanțe publice din R. Moldova.

Conform statutului CTIF, una din funcțiile de bază ale instituției vizează acordarea suportului instituțional în procesul de dezvoltare a capacităților profesionale ale specialiștilor ce activează în domeniile: finanțe publice, achiziții publice, fiscal și vamal.
 

Serviciul de presă al CTIF
8 noiembrie 2018
 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

[imas]

Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Societatea civilă împotriva torturilorConferințe IPN [HD] | Fiodor Ghelici: ,,Întreținerea Președintelui ne costă prea scump"
Conferințe IPN [HD] | Microfinanțarea moldoveană - sistem de jaf legiferatConferințe IPN [HD] | Ravagii, arestare și obstrucții  în adresa femeilor antreprenoare
Vezi toate
banner creditex