COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

Cu sprijinul Uniunii Europene, la Chișinău a avut loc premierea proiectelor de promovare a drepturilor omului, prezentate de cinci parteneriate de pe cele două maluri ale Nistrului

Institutul pentru Democrație a anunțat câștigătorii turului 2 al programului de subgranturi, a cărui prioritate este sprijinul activităților comune ale organizațiilor neguvernamentale de pe cele două maluri ale Nistrului (în parteneriat cu instituțiile de învățământ sau școli) în domeniul educației drepturilor omului. Toate proiectele au fost depuse din numele parteneriatelor formate din cel puțin două organizații (câte o organizație de pe fiecare mal al râului Nistru).

Acest program de subgranturi este realizat de Institutul pentru Democrație (Comrat), în parteneriat cu Asociația culturii Bulgare „Rodoliubeț“ (Transnistria) și Centrul pentru Protecția și Promovarea a Drepturilor Femeii Tinere (Chișinău), ]n cadrul proiectului „Creșterea încrederii reciproce dintre cadrele didactice de pe cele două maluri ale Nistrului: Formarea capacităților regionale pentru dezvoltarea continuă a competențelor profesorilor în domeniul metodelor moderne pro-active de educație pentru drepturile omului", finanțat de Uniunea Europeană (Programul măsurilor de consolidare a încrederii).

Programul prevede apropierea Chișinăului și Tiraspolului prin creșterea încrederii și sprijinirea inițiativelor comune, care implică părțile interesate de pe ambele maluri ale Nistrului.

Acest program de subvenții este pus în aplicare de Institutul pentru Democrație, care a oferit fiecăruia dintre parteneriate o subvenție în valoare de la 4 până la 7 mii de euro. Astfel, în cadrul celui de-al doilea tur, Institutul a selectat 5 proiecte:

1) Proiectul "Interacțiunea dintre profesorii ambelor maluri ale Nistrului în domeniul studierii și promovării drepturilor sociale ale omului", prezentat de Institutul de Drept și Societatea Civilă (Tiraspol) în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat (Comrat) și ONG "Oficiul pentru Programul de Răspundere Civilă" (Chișinău).
2) Proiectul „Dezvoltarea de competențe în formare pentru comunicare interculturală eficientă“, prezentat de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (Chișinău), în parteneriat cu „CAR“ Centrul de Asistență Rurală (satul Ternovca).
3) Proiectul „Drepturi egale, cu ochii tinerilor cetățeni jurnaliști: instrumente noi de formare a tinerilor femei-profesori pentru promovarea democrației și a drepturilor omului “, prezentat de asociația publică regională a mamelor cu mulți copii și femei antreprenori din Găgăuzia „Vesta“ (Comrat), în parteneriat cu mass-media non-profit „Zerkalo-TV" (Bender).
4) Proiectul "Profesorii celor două maluri - pentru dezvoltarea eficientă și durabilă a comunităților noastre", prezentat de ONG "Afina" (Bălți) în parteneriat cu Școala de Studii Politice din Tiraspol.
5) Proiectul "Formarea profesorilor de drept internațional", prezentat de Centrul pentru Dezvoltare Inovativă și Socială (Tiraspol) în parteneriat cu Asociația Dreptului Internațional (Chișinău) și Universitatea Europeană din Moldova.

În cadrul ceremoniei de premiere, reprezentanții Delegației UE în Republica Moldova și Institutul pentru Democrație au urat succese câștigătorilor, și-au exprimat speranța că proiectele lor vor obține rezultate practice și importante pentru comunitățile locale și vor ajuta la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

În special, membrul departamentului de proiectare și cooperare tehnică al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Fabien Schaeffer, a felicitat câștigătorii și le-a dorit succes în implementarea acestor proiecte. El a menționat importanța tuturor inițiativelor în domeniul educației și drepturilor omului, precum și importanța pentru Moldova a proiectelor de consolidare a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului, menționând calitatea proiectelor selectate pentru finanțare de către Institutul pentru Democrație.

Acesta nu este primul concurs al programului de granturi, organizat de Institutul pentru Democrație. Astfel, în martie 2018, în cadrul primei runde a programului de subgranturi, Institutul pentru Democrație a selectat 3 inițiative comune ale organizațiilor neguvernamentale de pe cele două maluri ale Nistrului, alocând fiecărui dintre parteneriat între 6 și 10 mii de euro:

1) Proiectul "Instruirea cadrelor didactice în utilizarea tehnologiei informației în procesul de predare", implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova (Chișinău) în parteneriat cu Centrul pentru Inițiativă Socială și Juridică "Participare" (Bender).
2) Proiectul "Profesorii de pe ambele maluri ale Nistrului predau democrația", implementat de Asociația Psihologilor Tighina (Causeni) în parteneriat cu parteneriatul non-profit "Femeile de astăzi" (Parkani).
3) Proiectul "Creșterea cunoștințelor juridice ale viitorilor profesori de pe ambele maluri ale Nistrului", implementat de Clinica Juridică (Comrat) în parteneriat cu Centrul Media (Tiraspol).

Aceste trei inițiative comune ale ONG-urilor de pe cele două maluri ale Nistrului vizează consolidarea încrederii prin activități educaționale în domeniul drepturilor omului.

În prezent, toate cele trei proiecte sunt puse în aplicare, contribuind la formarea de parteneriate durabile și a potențialului societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului prin crearea unor platforme comune de cooperare a cadrelor didactice de pe cele două maluri ale Nistrului.

Informații adiționale: Acest proiect este implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Coordonatorul proiectului este Institutul pentru Democrație - o organizație publică înregistrată oficial la Ministerul Justiției al Republicii Moldova în ianuarie 2007.

În anul 2016, pentru realizări excelente în domeniul drepturilor omului, Institutul pentru Democrație a câștigat premiul Asociației Occidentale a Cluburilor UNESCO cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. Pentru realizări remarcabile în desfășurarea activităților în domeniul drepturilor omului în anul 2016, revista științifică internațională "Supremația Dreptului" a recunoscut Institutul pentru Democrație ca fiind organizația anului.

Institutul pentru Democrație

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

[imas]

Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Impactul Rezoluției Parlamentului European din 14.11.2018Conferințe IPN [HD] | Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic din RM
Conferințe IPN [HD] | Proiectul internațional HydroEcoNex BSB165Conferințe IPN [HD] | Apelul activistuli civic Andrei Donica
Vezi toate
banner creditex