COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

”SoNoRo Conac” – concert de excepție pentru clienții Mobiasbancă

 




4 iunie 2018

 

Puterea lor este de a crea și a face muzica să vibreze în spații arhitecturale unice – conacuri, muzee, castele. Puterea noastră – este de a-i aduce și în Republica Moldova, într-un concert de excepție pentru clienții și invitații Mobiasbancă.

La 31 mai Mobiasbancă și-a invitat clienții la un eveniment premieră pentru Republica Moldova – prestația formației „SoNoRo Conac” cu concertul european ”Rapsodii în piatră”, organizat la Castel Mimi, un important monument arhitectonic și centru viticol, înființat de Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, până la Unirea din 1918, și apoi director al Băncii Naționale Române.

Concertul, cu lucrări de George Enescu, Eugène Ysaÿe, Johann Halvorsen și Ludwig van Beethoven, în interpretarea artiștilor Rosanne Philippens (vioară), Tatiana Samouil (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Justus Grimm (violoncel) a făcut ca atmosfera boemă, de epocă a Castelului Mimi să se pătrundă de sunetul muzicii clasice și să coaguleze într-o armonie artistică inedită.

”Ne bucurăm să celebrăm împreună cu partenerii și clienții noștri succesele comune, parteneriatul de lungă-durată,  iar atmosfera din acest loc special împreună cu muzica eternă să ne inspire la noi idei și planuri de dezvoltare a afacerilor”, a declarat Antoine Gabizon, președinte al Comitetului de Direcție - CEO Mobiasbancă.

”Anul acesta demersul nostru se alătură unuia european de celebrare a patrimoniului cultural european și ne bucurăm să putem să ne aducem aportul la integrarea moștenirii culturale românești în cea europeană”, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

“Rapsodii în piatră” este un omagiu adus varietății și complexității arhitecturale, dar și un omagiu acordat de Mobiasbancă artei și patrimoniului național.

Mobiasbancă crede în artă!

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire

 


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Embassy of Georgia in Chisinau

10 years since Russia’s Military Aggression and Occupation of Georgian Territories: Ways to Sustainable Peace and Security in Georgia

Serviciul de presă al CTIF

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe a preluat, după reorganizare, atribuțiile a trei întreprinderi de stat

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Video șocant! Fărădelegi în instituția penitenciară nr.13Conferințe IPN [HD] | Rezultatele lotului național la Campionatului Mondial de Muaythai
Conferințe IPN [HD] | Opriți fărădelegile primarului de Drepcăuți Ioxa și complicilor săi!Conferințe IPN [HD] | Organele de politie sunt implicate în activității ilegale
Vezi toate
banner creditex