COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

Alte 10 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

21 martie 2017


 

Proiectul MAC-P  anunță totalurile Apelului #5 în cadrul programului de granturi post - investiționale destinate managementului durabil al terenurilor

Granturi în valoare de peste 10 milioane de lei  vor fi acordate pentru 28 de producători agricoli din Republica Moldova care au fost selectați spre finanțare ca urmare a celui de-al cincilea apel pentru depunerea cererilor de granturi post-investiționale destinate Managementului Durabil al Terenurilor (MDT). Banii vor ajunge în Sudul țării – 13 beneficiari, Nord - 9 și Centru - 6. Astfel, se atestă o tendință de creștere a interesului producătorilor din partea de Sud, în contextul în care anterior cei mai activi erau din regiunea Nord.

Cumulativ, prin intermediul Programului de granturi post-investiționale destinate MDT, Proiectul MAC-P a finanțat 145 de producători agricoli din cei 186 care au depus dosare în cadrul celor 5 apeluri lansate de Proiect. În acest sens, au fost compensate cheltuielile pentru investiții efectuate în procurarea a 179 de utilaje (semănători – 59, tocătoare (cositori) – 34, stropitori – 32, combinatoare – 14 etc.), cât și pentru aplicarea practicilor MDT (construcția a 4 iazuri antierozionale de captare a apei pluviale și înierbare cu lucrarea solului în jurul pomilor din livezi).

Până în prezent, proiectul a oferit producătorilor agricoli din Republica Moldova sprijin financiar în valoare de circa 31,9 milioane de lei, echivalent al 1,6 milioane dolari SUA.  Valoarea medie a unui grant obținut de agricultori reprezintă 219 868 lei (57 de beneficiari au primit granturi în valoare de peste 300 000 lei, grantul cu cea mai mică valoare fiind 20 947 lei).

Pe durata programului menționat, de granturi s-au bucurat producători agricoli de pe întreg teritoriul țării.  Totuși, cei mai mulți beneficiari sunt amplasați în regiunea de Nord– 86, fiind urmați de cei din Sud  - 39 și Centru – 20. Raioanele cu cei mai mulți beneficiari ai programului de granturi sunt: Glodeni - 16 beneficiari; Fălești, Sângerei – 12; Râșcani, Briceni – 10. Unul dintre succesele înregistrate în implementarea Programului de granturi post-investiționale destinat MDT este participarea femeilor, ponderea acestora fiind de 14,5%. 

În scurt timp va fi anunțat Apelul #6 de granturi post-investiționale destinate Managementului Durabil al Terenurilor.

Programul de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor” (MDT) a fost lansat în 2014 și este parte componentă a proiectului MAC-P (Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova), finanțat din fondurile Băncii Mondiale, Guvernului Suediei, Facilității Globale de Mediu și Guvernului Republicii Moldova. Mai multe detalii pe paginile www.aipa.gov.md, www.capmu.md.
 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

 


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Transparency International Moldova

Notă de poziție: Noile modificări la Legea cetățeniei Republicii Moldova - un risc de legalizare a mijloacelor financiare de origine frauduloasă

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Căile de ameliorare a situației deplorabile a pensionarilor.Conferințe IPN [HD] |CJI. Raport (01.06.17 - 01.08.17).
Conferințe IPN [HD] | Președintele  CNO este învinuit de spălare de mijloace financiare bugetare.Conferințe IPN [HD] | Rezultatele lotului național la Campionatului Mondial de Muaythai.
Vezi toate
banner creditex