COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

Declarația Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova în legătură cu escaladarea situației din Donbas

 

La sfârșitul lunii ianuarie, încălcând grosolan regimul de tăcere, trupele controlate și coordonate de Rusia au intensificat atacurile militare împotriva Forțelor Armate ale Ucrainei pe toată porțiunea liniei de demarcare din estul țării.

Orașul Avdiivka (Regiunea Donețk) a devenit epicentrul confruntării.

Inamicul încearcă să distrugă infrastructura, de a-i lipsi pe localnicii pașnici de căldură, apă și energie electrică, de a paraliza activitatea vitală a orașului cu un număr de peste 16 mii de locuitori.

Militanții pro-ruși efectuează trageri masive de foc folosind complexe „GRAD” cu muniții calibrul 152 și 122 de milimetri, aruncătoare de mine cu calibrul 120 și 82 de milimetri precum și arme de foc interzise de Acordurile de la Minsk. În fiecare zi se trage foc cu sute de muniții și mine.

Tragerile sunt îndreptate, inclusiv, împotriva întreprinderilor strategice ale Ucrainei – Combinatul coxo-chimic din Avdiivka, care nu numai asigură activitatea vitală a orașului având un număr de peste 4 mii de muncitori, dar și reprezintă un obiect cu grad înalt de risc ecologic.    

Autoritățile Ucrainei întreprind toate măsurile necesare prevenirii unei catastrofe umanitare: au fost amenajate puncte de încălzire și asigurare cu hrană pentru localnici, se desfășoară evacuarea locuitorilor orașului, în primul rând a copiilor,  femeilor și a persoanelor cu diazabilități. Au fost demarate lucrări de reabilitare a complexelor de asigurare a orașului cu apă, căldură și energie electrică, dar teroriștii încearcă să le perturbeze.

Atacurile împotriva orașului Avdiivka și altor localități reprezintă un act de fărădelege de distrugere masivă și în masă neîntemeiat de necesități militare.

Aceste evenimente sunt însoțite de o campanie informațională amplă a propagandiștilor ruși în încercarea de a acuza neîntemeiat Ucraina de escaladarea conflictului.

În fiecare zi î-și pierd viața și suferă nu numai militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei, dar și locuitorii pașnici din zonă.

Mai mulți ostași și ofițeri, care î-și apără Patria, au fost decorați cu înalte distincții de stat, unii dintre ei – cu părere de rău postmortem.

Suntem recunoscători comunității internaționale pentru înțelegere, sprijin politic și umanitar, pentru apelurile adresate Rusiei de a înceta agresiunea împotriva Ucrainei.

Exprimăm recunoștință cetățenilor Republicii Moldova care sunt solidari cu poporul ucrainean precum și Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul integrității teritoriale și suveranității Ucrainei.