Bebeluș omorât cu o seceră la Telenești

O fetiță de 5 luni a fost omorâtă în localitatea Brânzenii Noi din raionul Telenești. Preventiv s-a stabilit că bebelușul a fost tăiat cu o seceră, iar principalul suspect este bunicul fetei, de 65 de ani, care a fost descoperit în stare avansată de ebrietate. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.

Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de PolițieTelenești, Diana Maxim, a declarat că mama copilului a plecat vineri dimineață, 27 iulie, la muncă, lăsându-și copilul în grija tatălui său. Peste câteva ore, femeia a revenit acasă și și-a găsit fiica fără suflare.

„În momentul când Poliția a discutat cu bărbatul de 65 de ani, acesta a spus că a avut o halucinație pe fon de stare de ebrietate. Vecinii, rudele susțin că în ultima perioadă de timp acesta foarte des și abuziv consuma băuturi alcoolice”, a declarat Diana Maxim.

Bărbatul nu se află la evidența medicului psihiatru. Urmează să fie stabilite mai multe expertize, printre care cea psihiatrică și narcologică. Pe numele suspectului a fost pornit un dosar penal pentru omor, care se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.