Ajutor pentru perioada rece a anului

746 de mii de familii vor beneficia de compensarea creșterii tarifelor la gazele naturale. Reducerile se vor aplica direct în facturi. De asemenea, în contextul majorării tarifelor la utilități, Guvernul a extins acoperirea Programului de ajutor social, astfel încât mai multe familii să beneficieze de ajutoare în perioada rece a anului, transmite IPN.

De compensarea creșterii tarifare la gazele naturale și termoficare se vor bucura toți consumatorii casnici, a precizat premierul Natalia Gavrilița. Compensația va fi graduală, în funcție de consum.

Astfel, în factura pentru luna noiembrie, pentru un consum de până la 50 de metri cubi de gaze, familia va achita 6,8 lei m3, iar Guvernul va achita restul – 4,3 lei m3. Pentru consumul de la 50 la 150 de metri cubi de gaze, Guvernul va plăti 3,2 lei m3, iar consumatorul – 7,9 lei m3.

De asemenea, se compensează cheltuielile la agentul termic în factură pentru consumatorii casnici din zonele cu încălzire centralizată, adică Chișinău și Bălți. În total, vor fi 222 de mii de consumatori casnici beneficiari ai compensației. Compensația va acoperi două treimi din creșterea costurilor pentru prima gigacalorie și va alcătui maxim 450 de lei pe lună.

Cât privește Programul de ajutor social, va fi majorat multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului, de la 2,2 la 2,6 puncte. În urma acestor modificări, încă 86 000 de familii defavorizate vor beneficia de prestație pentru perioada rece a anului, în perioada noiembrie 2021-martie 2022 (în total aproximativ 300 de mii de familii).

Cuantumul ajutorului pentru perioada rece a anului a fost majorat de la 500 lei la 700 lei

„Astăzi a fost anunțat un pachet total de compensare pentru următoarele cinci luni (noiembrie 2021-martie 2022) estimat la 1,6 miliarde de lei. E vorba de cheltuieli care se adaugă la sumele deja acordate de Guvern pentru susținerea oamenilor pe timp de criză”, a precizat premierul Natalia Gavrilița.

Întrebată, în cadrul unui briefing de presă, dacă vor fi date compensații și pentru consumul de energie electrică, Natalia Gavrilița a spus că acordul de furnizare a energiei electrice este valabil până în martie 2022 și nu ar trebui să crească tarifele pentru energie electrică.

Ministerul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, a menționat în cadrul aceluiași briefing că, de exemplu, o familie care are mai puțin de 7619 lei venit, se poate adresa asistenților sociali, completând o cerere pentru ajutor social și dacă, conform altor criterii această familie e eligibilă, aceasta va avea drept la ajutor și va primi ajutor pentru perioada rece a anului.

Marcel Spatari a remarcat că 75% din toți consumatorii casnici de gaze naturale din Republica Moldova  consumă sub 150 de metri cubi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.